Eu sunt Irina. Eu scriu aceste rânduri.
Urmează o poveste lungă, pentru că odată ce mă apuc de ea nu știu să o trunchiez. Poate voi reveni la ea să mai adaug lucruri, să o completez; vă invit și pe voi să o citiți treptat, când aveți timp și chef, și vă rog să-mi scuzați pe alocuri nostalgia sau poate sentimentalismul. Pun atât de mult suflet în toată povestea încât mi-e imposibil să mă detașez.
„Ferma Caprele Irinucăi” s-a născut în primul rând din drag pentru natură și pentru animale, pentru dealurile verzi, pentru apropierea de tot ce e tradițional, s-a născut din dorul meu de copilărie și de obiceiurile cu care am crescut.
La țară la bunicii mei, în Vrancea, departe tare de modernitatea zilelor de azi, de viteza lor nebună și de traficul aglomerat, am învățat că pământul e un dar de preț și că trebuie îngrijit și respectat. Animalele la fel - solicită multă muncă, dar te răsplătesc pe măsură. Nu era ușor de mers la fân sau la odaie (așa se cheamă acolo moșia, locul unde oamenii cultivă diverse), dar plecam la Iași mereu cu sacoșe pline de bunătăți.
Apoi părinții m-au luat la oraș, dar ani întregi de școală nu mi-au șters cu nimic atașamentul de locurile și obiceiurile din copilărie. Mulți ani am petrecut toate vacanțele acolo, verile nu erau tocmai ușoare, dar era foarte important pentru mine „să o ajut pe mamaia la treabă”. Dar erau timpuri frumoaseee!!! Erau cu aer curat, cu cazemate prin pădure, cu alergături cu bicileta, prins pește în pârâu, săniuș nu mai zic, și câte și mai câte. Sincer, vorba lui Creangă, „îmi tresară și acum inima de bucurie”.
Cum ziceam, au urmat ani de școală. Apoi de facultate. Am făcut FEAA, specializarea Contabilitate. Nu se făcea destulă mate după părerea mea, mie îmi plăcea foarte mult, așa că am dat și la Informatică. Le-am terminat pe amandouă, la un an diferență. Aaaani si ani printre blocuri, cu coatele pe bănci (în Iași dar și un semestru în Germania, cu o bursă Erasmus) și cu speranța unei cariere „de succes”. O vară am fost in Minnesota și una în Alaska, cu Work & Travel. M-am îndepărtat mult de vacanțele de la Soveja, am crezut că au fost în trecut și acolo vor rămâne.
Pentru a fi mai aproape de viitorul (actual) soț, am plecat din Iași și am lucrat un an în Bruxelles și vreo doi în Amsterdam. Corporații, taioare, tocuri, pauze de cafea, teambuilding, targeturi, Excel și Powerpoint, analiză financiară, late working hours și sushi dinner in the office. Îmi era bine, dar îmi era dor. Foarte dor de casă, de acasă, de părinți, de mamaia de la Soveja, de teiul de la poartă, de țară, de tot tot tot.
Eu aveam în cap ideea asta cu ferma de capre de mai mult timp. Nu-mi aduc aminte cum mi-a venit, îmi imaginam că mi-ar plăcea, dar oricum credeam că e pentru.. viitor. Pentru pensie. Cum zice toată lumea: când ies la pensie o sa am timp de aia, de ailaltă.
După un an de Amsterdam (frumos oraș, frumoasă țară Olanda, ne-a fost bine acolo, am fost primiți și tratați bine) tatăl meu a reușit să cumpere un teren lângă Iași. Căuta asta de mulți ani, pentru a investi în ceva niște bani economisiți. A fost un proces foarte lung și dificil. Terenurile peste tot sunt fărâmițate, proprietarii ba unul decedat, ba plecat din țară, ba moștenitorul al 6-lea nu e de-acord să vândă. Ba nu e drum de acces, ba curent electric. În fine. După lupte grele, a cumpărat terenul. La scurt timp soțul meu și-a schimbat job-ul pe unul care îi permite să lucreze de acasă și eu mi-am dat demisia.
În ultimele luni de stat in Olanda am vizitat multe ferme, în principal de capre; nu a fost un moment Evrika, dar s-au legat planurile. Le-am zis managerilor că mă întorc în România să îmi fac fermă de capre. Unii au zâmbit, au luat-o ca pe o glumă. Alții mi-au spus să mă duc „să îmi fac de cap” dar să mă întorc, că au nevoie de mine. Unii colegi m-au privit cu neîncredere, alții cu ironie, alții cu invidie.
Și în vreo 3 luni de zile m-am întors acasă. Abia aici a început aventura: terenul
era nelucrat de vreo 15 ani de zile, cândva au fost acolo vii.
O vară intreagă am avut oameni la lucru să scoată cioate, să
niveleze, să taie boscheții, să facă drumuri și căi de acces.
Tatăl meu este cel împreună cu care lucrez la acest proiect.
El este în spatele lucrului cu muncitorii, planurilor de
construcții și a tuturor elementelor de infrastructură. Este cel
mai de nădejde și mai sincer aliat al meu în toată povestea asta.
E cea mai frumoasă colaborare pe care am avut-o în viața mea și omul de la care învăț cele mai multe lucruri.
Am alergat câteva luni după actele pentru un proiect european, am cheltuit o groază de timp, energie și bani, dar nu a fost să fie. Finanțarea se dădea pentru capre de carne, ne-am străduit să facem proiectul să iasă pentru lapte, dar am primit răspunsul abia un an și ceva mai târziu. Eu n-am venit acasă să stau să aștept - am început treaba. Am făcut totul cu fonduri proprii, economiile părinților mei, ale noastre din Olanda. Anul următor ne-am căsătorit și din banii de la nuntă ne-am luat plug și semănătoare. Voi ține minte toată viața asta - sunt mândră mai ales de semănătoare, mi se pare că are o anumită încărcătură simbolică, pentru început de drum. Greu. Și frumos. Alături de un om extraordinar - soțul meu.
Pe 24.09.2012 am cumpărat primele 10 capre și 5 ieduțe. În afara zilei când am primit inelul de logodnă, eu n-am mai fost așa fericită în viața mea! Parcă câștigasem la loto. Am fost la muls a doua zi dmineață, zburam spre casă cu sticlele de lapte. Pe care le-am împărțit prin vecini, cum am făcut cam tot restul toamnei. Iarna căprițele înțarcă.
Anul următor (adică 2013) am cumpărat mai multe capre, am ajuns la un efectiv de 35, iar la sfârșitul verii de 64. Achiziția animalelor a fost un proces foarte dificil - am făcut multe drumuri multe pe la diverse stâni, am întâlnit mulți oameni neserioși și animale chinuite. 64 de capre avem acum, cu lapte. Și vreo 15 ieduțe. Am construit o hală din panouri sandwitch, pe structură de fier și cu centuri din beton. În capătul ei se află o anexă cu birouri și camera de preparat lactate. Ne-am construit stand de muls si am cumpărat aparat. Astă iarnă ne-am „luptat” cu caprele să învețe să urce pe stand și am reușit. Am arat astă toamnă toată pășunea pe care o aveam și am reînsămânțat-o în primăvară, pentru că nu era de calitate. Am semănat borceag, sfeclă furajeră și lucernă, mai avem de pus porumb și sorg. Nu avem chiar toate utilajele necesare, dar ne străduim să lucrăm absolut tot terenul și să-i valorifică la maxim potențialul. Primăvăra trecută am pus un hectar de livadă cu tot felul de pomi fructiferi.
Pentru diversitate și consum propriu, rareori pentru vânzare, mai avem în fermă găini pentru ouă, două rațe, trei gâste, iepuri, porci, de curând viței. Pentru companie, câini și pisici, bineînțeles. Și cea mai nouă „achiziție” - o broască țestoasă mică-mică. Gospodăria s-a conturat frumos de tot și îmi este dragă ca ochii din cap.
Mai avem mult de lucru. Și în fiecare zi mai apare câte ceva, prevăzut sau neprevăzut. Lucrul cu oamenii nu e întotdeauna ușor, am avut și momente dificile, dar am trecut peste ele și suntem mai căliți. Dar ne place mult de tot ce facem. Diminețile încep devreme și duminicile nu sunt mereu duminici, dar a frumoasă de tot activitatea noastră, ne umple inima de energie și entuziasm.
Cam asta a fost povestea. De acum înainte ce-o mai fi om mai vedea. Noi privim cu încredea înainte. Le mulțumim din suflet toturor celor care ne încurajează, ne susțin și ne cumpără produsele. Să fim sănătoși, că planuri și inimă avem pentru mai multe vieți!
Și voi să fiți sănătoși. Că-i mai important ca tot.
Despre noi
